Bălți (în rusă Бельцы, în ucraineană Бєльці, în poloneză Bielce) este un oraș cu statut de municipiu, reședința Regiunii de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova. Orașul se află în mijlocul stepei Bălțului cu un relief de câmpie fragmentată, la 138 km la nord de Chișinău, 65 km de la granița cu România (UE), vama Sculeni, și 120 km de la frontiera cu Ucraina, vama Otaci. Se învecinează cu orașele Fălești, Glodeni, Rîșcani și Sîngerei, care se află la o distanță de 20–40 km.

 Municipiul Bălți este al treilea centru urban după mărime și populație în Republica Moldova, surclasat doar de Chișinău și Tiraspol.[5] Are în componență comunele Sadovoi și Elizaveta. În context teritorial orașul se împarte în 3 sectoare planimetrice: Centru (inclusiv cartierele Țigania, Teioasa și Berestecico); Pământeni (inclusiv cartierele Jubiliar și Dacia); Slobozia și două formațiuni locuibile Molodova, Bălții Noi.

Clima este temperat continentală, iar cele mai importante râuri care trec prin oraș sunt Răut și Răuțel. Ca infrastructură, lungimea totală a drumurilor din municipiu este de 220,7 km cu o suprafață de 1.478,5 m2. Bălțiul este un important nod de transport din nordul republicii cu o infrastructură de transport dezvoltată, care asigură legături rutiere, feroviare și aeriene cu toate regiunile republicii și alte țări. Industria municipiului este reprezentată de 40 de întreprinderi.

Prima atestare certă a orașului Bălți apare în comentariile legate de expediția polonezilor împotriva Imperiului Otoman din 1620. În 1766, feciorii negustorului Panait Sandu, Costache și Iordache, intraseră în posesia unei jumătăți din moșia Bălților, cealaltă jumătate revinind mănăstirii Sfântului Spiridon din Iași. În 1812 este anexat de Imperiul Rus odată cu partea de răsărit a Moldovei (atunci denumită Basarabia ca gubernie), mulți funcționari și militari ruși, precum și negustori și meșteșugari armeni și evrei, instalându-se atunci în oraș, astfel că la sfîrșitul secolului XIX populația băștinașă moldoveană devine minoritară.

Ca urmare a unirii primei Republici Moldova cu România, orașul intră în componența României în 1918, devenind reședință de județ. În timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, odată ce Basarabia devine o parte a Uniunii Sovietice, populația în care noul regim nu avea încredere (cei dintre băștinași care fuseseră slujbași ai administrației românești, popii, Rușii albi, refugiații din URSS care fugiseră de colectivizare sau de Holodomor, așa-zișii „chiaburi” (1949, Operațiunea Sud), reprezentanții cultului Martorii lui Iehova (1951, Operațiunea Nord) a fost deportată în Kazahstan și Siberia, fie ca deținuți în Gulag, fie ca maziliți cu reședință forțată.

 În 1944 în Bălți au fost organizate două lagăre de concentrare în care erau deținuți 50,000 de prizonieri români, germani și de alte naționalități. Mulți au decedat din cauza condițiilor, bolilor sau erau executați, corpurile lor fiind îngropate în morminte comune din preajmă. Supraviețuitorii au fost exilați în Siberia sau Asia Centrală. În regimul comunist, orașul a devenit un centru industrial important pentru nordul Moldovei, cu o populație în mare parte nouă, fie moldoveană venită de la sate, fie rusească sau ucraineană.

La 1 ianuarie 2011 populația stabilă a municipiului Bălți constituia 149,1 mii persoane, inclusiv 144,2 mii urbană și 4,9 mii rurală. Sub aspect religios cea mai mare parte a bălțenilor sunt ortodocși, fie 110 961 persoane (86,98%). În ianuarie 1995 Bălțiul devine municipiu. Primarul orașului este Renato Usatîi, care ocupă această funcție din 2015.

Sursa: wikipedia